Dj Harra, mesaj cutremurător pe rețelele de socializare: ”Aseară am simțit ce înseamnă COVID!”
Dj Harra se confruntă cu probleme de sănătate, iar din acest motiv a fost nevoită să ajungă de urgență pe mâna medicilor. Artista a transmis un mesaj tulburător pe rețelele de socializare și a povestit ce a văzut în spital legat de pacienții care s-au infectat cu noul coronavirus.
”Urăsc să pun poze din spitale. Urăsc oamenii care fac asta. Dar o fac pentru că mulți dintre noi nu conștientizează ce trăim. Iar dacă acest gest al meu, oricat ar fi de urât, mai schimbă percepția câtorva oameni cu privire la ce se întâmplă, este un mare câștig pentru noi toți.
Aseară, pentru prima dată, am simțit ce inseama acest covid.
Nevoită fiind să intru într-un spital, din cauza stresului și oboselii din ultimul an, am tras cu ochiul printr-o crăpătură de ușă, la secția ATI… Imaginea e una de război…! Încă de la intrarea în unitate, totul este înfiorător. Corturi, oameni mulți, medici cu fețele obosite și o agitație pe care încearcă să o mascheze pentru a nu creea panica printre cei deja panicați.
Paturi unul lângă altul, oameni intubați, medici cărora nu le poți zări urma de piele mișunând îngrijorați de colo-colo și mulți oameni la rând, așteptând în corturile special amenajate și în interior, și în exterior…!
O imagine pe care o voi păstra multă vreme și de care o să îmi amintesc de fiecare dată când nu îmi place să port masca sau când fac figuri că nu îmi place mirosul de dezinfectant…! Stay safe de bună voie. E mai bine”, este prima parte a reacției Danei.
”Aseară am simțit ce înseamnă COVID!”
Artista a continuat seria dezvăluirilor: ”La secția normală de primiri urgențe a unui spital de stat în apropierea cîruia eram, toate paturile erau ocupate. Oameni destul de mulți și aici. Domnea și aici o imagine de război. Cum vezi în filme. Cel puțin așa am perceput-o eu. Eu, care nu vizitez, Slavă Domnului, spitalele des…
Am fost tratată prompt. Nu m-a interesat să stau pe scaun și nu în pat. Aș fi stat și pe jos, ca să cedez locul unui alt om cu probleme. Îmi era foarte rău, dar după ce am vazut ATI-ul… am picat și emoțional…!
Mi s-au administrat vitamine, mi s-au făcut teste și analize. În 2 ore, am plecat pe picioare, dar speriată. Pentru prima oară, speriată de ceea ce trăim…!
Ps: Mamă, nu te speria, sunt bine. ❤️? Aveți grija de voi. ?”, este tulburtorul mesaj scris pe Faceboook de Dana Neacșu.
Sursă foto: Facebook